Anton Szandor LaVey. Personalitatea care a venit să arate lumii importanța Întunericului.

Când vorbim despre Anton LaVey, fondatorul Bisericii lui Satan și autorul Bibliei Satanice, intrăm într-un teritoriu unde misticismul, rebeliunea și ocultul se împletesc într-un dans hipnotic. Pentru majoritatea, LaVey este văzut drept o figură controversată, provocatoare, chiar periculoasă. Dar dincolo de imaginea publică și de aura teatrală pe care și-a cultivat-o cu măiestrie, există o poveste nespusă; una scrisă în stele care demonstrează că indiferent de regulile acestei lumi, oamenii se nasc cu o misiune clară.

Anton Szandor LaVey s-a născut pe 11 aprilie 1930, în semnul Berbecului; un semn cardinal, de foc, condus de Marte, planeta acțiunii, războiului și provocării. Acest lucru nu e deloc întâmplător. Berbecul este pionierul zodiacului, cel care deschide drumuri, indiferent de obstacole. 

LaVey a venit pe lume cu o energie de inițiator, de sfidător al ordinii stabilite. Marte i-a oferit curajul de a spune ceea ce alții doar gândeau în șoaptă, iar poziția Lunii sale natale, presupusă în Scorpion, i-ar fi conferit o profunzime psihologică intensă, aproape periculoasă, dublată de o pasiune și dedicare pentru ocultism, demoni, magie și lumea Hadesului. 

LaVey a întemeiat prima biserică satanistă oficială din lume în 1966, declarând acel an ca fiind Anul I Anno Satanas; începutul unei noi ere în care omul este propriul său zeu.

Această „coincidență” astrologică între poziția Soarelui și natura revoluționară a acțiunilor sale nu e doar remarcabilă ; este profund revelatoare. Soarele în Berbec îl poziționează pe LaVey ca un lider natural, un provocator al ordinii existente, menit să aprindă scântei în mințile celor pregătiți să gândească altfel.

Scrierile lui LaVey nu sunt doar manifeste anti-creștine, așa cum superficial sunt percepute. 

Ele sunt lucrări de o importanță majoră în descifrarea întunericului; sunt o formă de psihologie neagră combinată cu alchimia. 

Iată câteva din cărțile lui:

 • Biblia Satanică (1969) – este textul central, un manifest al individualismului, al hedonismului controlat și al raționalismului ezoteric. Are patru părți principale: Cartea lui Satan, Lucifer, Belial și Leviathan ;fiecare reflectând un element esențial (foc, lumină, pământ, apă). Prin această structură, LaVey propune un sistem simbolic complet, similar cu arborii cabalistici inversați sau cu magia chaos.

 • Ritualuri Satanice – cartea oferă instrucțiuni precise pentru ritualuri simbolice, menite nu doar să provoace, ci să elibereze subconștientul de condiționările religioase și sociale.

 • Vrăjitoria Satanică – o incursiune în psihologia influenței și manipulării, înțesată cu observații despre magnetism personal, sexualitate și „tehnici” de putere.

 • Diabolica (mai rar menționată) – o lucrare postumă în care gândirea lui LaVey devine aproape filosofică, atingând teme precum destinul, masochismul spiritual și libertatea absolută.

Povestea neștiută. Misiunea începe din umbră.

Puțini știu că LaVey a avut, în tinerețe, o perioadă de introspecție în care s-a retras complet din societate. Nu a fost o criză de identitate, ci o inițiere tăcută în misterele interzise pe care el dorea atât de mult să le înțeleagă. 

Sursele indică faptul că în acea perioadă ar fi avut contact cu unele fragmente pierdute din lucrări hermetice și grimorii rare, printre care o versiune criptică a Clavicula Solomonis. 

De acolo a înțeles un adevăr tulburător: nu este întunericul cel care distruge omul, ci frica de el.

LaVey și-a asumat misiunea de a crea o cale în care omul să își revendice puterea personală fără intermediari, fără rușine dar mai ales fără dogmă. Satanismul promovat de el nu era adorarea vreunui demon, ci afirmarea sinelui divin prin puterea voinței, dorinței și rațiunii proprii. 

Risc și revoluție.

Ceea ce a lăsat în urmă LaVey este de neprețuit pentru societatea ocultă dar și pentru cei care doresc să cunoască Întunericul. 

El a riscat să devină simbolul urii pentru a apăra ideea libertății spirituale absolute.

Într-o epocă a conformismului religios și a represiunii ideologice, LaVey a fost vocea care a spus: „Tu ești propriul tău Dumnezeu.”

A fost un risc imens; atât social, cât și spiritual.

A deschis porți către forțe cu care mulți nu știu să negocieze. A manipulat simboluri puternice, a construit ritualuri care puneau oglinda în fața subconștientului uman, forțându-l să se privească fără mască.

Dincolo de controverse, lecția pe care o ne-o lasă ca moștenire LaVey este una esențială: Puterea nu vine din exterior, ci din acceptarea propriei umbre. Nu este nevoie să crezi în Satan ca entitate pentru a înțelege adevărul din filosofia sa. Omul trebuie să învețe să își onoreze instinctele, să își înfrunte demonii, să nu își cenzureze dorințele dacă ele nu aduc rău altora.

Astrologic vorbind, LaVey a fost un canal între energii arhetipale de foc și apă; între impuls și introspecție, între luptă și alchimie interioară. 

El a trăit ca un rebel, dar a lăsat în urmă o hartă a subconștientului uman, scrisă nu cu cerneală, ci cu foc.

Ce m-a uimit și fascinat analizându-i harta natală, a fost poziția lui Pluton (1 grad) și în casa a 12-a. 

Nici nu ar mai fi nevoie de alte interpretări astrologice deoarece această poziție este zic eu cea mai importantă! 

Arată puterea nemărginită, determinarea, izolarea dar mai ales misiunea enormă pe care a avut-o: schimbarea mentalității colective. 

A venit din “Iad”, pentru a demonta povestea clasică religioasă și de a arăta că frica și îndobitocirea reprezintă de fapt iadul omului. 

A cunoaște sau nu ține pe undeva și de alegerea personală.

Misiunea lui a vizat punctarea și  transformarea fricilor colective legate de demoni și Întuneric; scoaterea la suprafață a adevărului din subconștientul colectiv cu toate riscurile necesare. 

În mod practic Lavey era “căsătorit” cu Întunericul și născut pentru a revoluționa această cunoaștere prin a urma calea celor foarte puțini. Nu a venit pentru a se face înțeles și acceptat de toți ci doar de cei care aveau urechi să audă chemarea și să ducă mai departe cunoașterea lui. 

Într-o lume în care lumina este idealizată iar întunericul  demonizat, Anton LaVey rămâne o figură care ne amintește că, pentru a fi întregi, trebuie să fim dispuși să pășim cu onoare și curaj prin întuneric. 

LaVey nu ne oferă reguli pentru mântuire, ci o oglindă. Iar în acea oglindă, vedem atât un înger cât și un demon. 

Demonul de multe ori reprezintă propria noastră libertate în forma ei brută; și da..uneori înfricoșătoare.

AMOS