Copiii lui Lucifer. Sufletele care se nasc din și pentru libertate! Cum se recunosc și ce misiune au aceștia.

 

Într-o societate în care cuvintele cuvintele pot fi ușor intrepretate, iar simbolurile sunt adesea demonizate fără înțelegerea necesară, noțiunea de “copii ai lui Lucifer” ridică sprâncene și trezește reacții instinctive. Dar ce s-ar întâmpla dacă am scoate acest concept din adâncul teologiei ori a miturilor populare și l-am privi printr-o perspectivă ezoterică și filosofică ; așa cum o face Ruben van Luijk în ”The Children of Lucifer”.(recomand cartea)

Cred că vom descoperi o poveste profund umană și tulburător de logică .

Înainte de toate, trebuie să facem o distincție esențială.

Lucifer, din latinescul ”lux ferre” (purtător de lumină), nu este Satanul medieval sau Diavolul pictat cu coarne și furcă. În Luciferianism și în unele ramuri ale hermetismului, Lucifer este simbolul Conștiinței, al revoltei împotriva ignoranței, al dorinței de cunoaștere și al eliberării personale. În acest context, Lucifer este arhetipul celui care aduce lumina într-un univers dominat de întuneric spiritual, dogmă și conformism.

Cine sunt copiii lui Lucifer?

Copiii lui Lucifer sunt sufletele alese dinainte de naștere. Ei nu sunt născuți cu coarne, ci cu ochi larg deschiși. Sunt cei care simt, de la vârste fragede, că nu se încadrează. Sunt cei care pun întrebări incomode, care sfidează regulile doar pentru că nu le găsesc sensul, care aleg să caute adevărul dincolo de autoritate. Acești copii nu se mulțumesc cu răspunsurile date; ei vor să le testeze, să le reformuleze, să le înțeleagă si apoi să le accepte.

Darurile lor nu sunt doar materiale. Ei vin în lume cu o inteligență emoțională ce uimeste, o intuitie ce este mai exactă decât orice busolă, o capacitate de introspecție profundă, o reziliență aparte și, mai ales, cu o sete de adevăr care nu poate fi stinsă.

Mulți dintre ei devin artiști, vizionari, lideri spirituali neafiliați, filosofi ai neconvenționalului sau rebeli ai sistemului. Prin prezența lor, acești copii zdruncină pilonii puterii instituționalizate; fie că vorbim de religie, educație sau politică.

În teologia creștină, Lucifer este îngerul care a căzut din cer pentru că a îndrăznit să se răzvrătească împotriva lui Dumnezeu. Dar ce înseamnă, în esență, această „răzvrătire”?

Poate fi interpretată ca o alegorie a libertății spirituale, a refuzului de a accepta dogma fără înțelegere. În acest sens, copiii lui Lucifer nu sunt păcătoși, ci reformatori ai sufletului. Ei nu îl neagă pe Dumnezeu, ci neagă imaginea dogmatică, antropomorfizată și manipulatoare a acestuia!

Luciferienii nu se închină răului, ci se închină cunoașterii, libertății și descoperirii de sine. 

Este o cale a iluminării personale, nu a pierzaniei. În multe feluri, e o religie a devenirii; în care omul își asumă puterea divină dar inițial latentă din el.

De ce irită copiii lui Lucifer pe creștini dar nu numai?

Creștinismul este o religie instituționalizată. Nu are rost să ne facem că nu vedem acest lucru.

 În multe aspecte, reprezintă de fapt o structură a autorității de stat. Copiii lui Lucifer sunt, prin definiție, rebeli împotriva autorității fără scop si a credinței”oarbe”. Ei nu respectă ierarhia decât dacă ea este meritată. Ei nu cred în frică, ci în puterea interioară. Iar acest lucru devine o amenințare pentru cei care conduc prin frică, vinovăție și supunere.

Mai mult, acești copii aduc cu ei o lumină care expune ipocriziile religiei de fațadă. 

Ei trăiesc cu autenticitate, iar autenticitatea este cea mai mare ofensă într-o lume a măștilor. 

Când un copil al lui Lucifer se răzvrătește, nu o face din ură, ci dintr-o dragoste profundă pentru adevăr. Și da, adevărul doare!

Cum revoluționează ei lumea de azi.

Într-o epocă a colapsului valorilor autentice, a suprainformării și a crizelor spirituale, copiii lui Lucifer oferă o alternativă: nu o nouă religie, ci libertatea de a alege dar doar după ce cunoști! Ei lansează ipoteze spirtuale pentru o conștiință extinsă, spiritualitate non-dualistă, educație bazată pe empatie dar și gândire critică.

Ei aduc în discuție etica personală, în locul moralismului impus.

Și, cel mai important, plantează semințele unei noi umanități; una eliberată de frică, de rușine și de control.

Umanitatea nu are nevoie de salvatori, ci de auto-cunoaștere.

Copiii lui Lucifer nu vin să distrugă, ci să trezească. Nu vin cu întuneric, ci cu o lumină prea puternică pentru ochii care stau de prea mult timp în întuneric.

Iar dacă lumea se teme de ei, poate e pentru că acești copii amintesc tuturor de ceea ce au pierdut: curajul de a fi liberi.

Diferența dintre copiii lui Dumnezeu (Iahve) și copiii lui Lucifer este una subtilă, profundă și adesea denaturată de interpretările dogmatice ale religiilor instituționalizate. 

Deși la suprafață pot părea opuși, în esență, ambele tipuri de suflete vin din aceeași Sursă Divină, însă aleg căi spirituale radical diferite pentru a evolua, a învăța și a transforma lumea.

Sunt copiii lui Dumnezeu și copiii lui Lucifer la fel?

Nu. Dar nici complet diferiți.

Copiii lui Iahve, în sensul biblic , sunt cei care urmează voia divină revelată prin Lege, Tradiție și Obediență. Ei se ghidează după o pseudo-credință, supunere și loialitate față de autoritatea divină și biserica Sa. 

Sunt suflete care aleg calea ascultării și a disciplinei spirituale. Pentru aceștia, binele și răul sunt absolute, iar Dumnezeu este autoritatea supremă.

Copiii lui Lucifer în schimb, sunt suflete libere care aleg să nu urmeze calea deja stabilită. Nu merg pe calea care deja este bătătorită și călcată de ceilalți și care automat devine mult mai comodă și ușoară de urmat.

Ei nu caută să se supună, ci să conducă , să ofere, să se implice, să înțeleagă, să descopere prin experiență proprie, niciodata prin ”auzite”. 

Ei aleg calea cunoașterii (gnosis), nu a credinței oarbe. Cunoașterea se poate transforma ulterior într -o credință însă personală , nu impusă . 

Ei nu se opun lui Dumnezeu , ci imaginii limitate și distorsionate a acestuia, cea impusă de dogmă și frică.

De ce Dumnezeu (Iahve) „oferă” unii copii lui Lucifer?

Dacă Dumnezeu este atotputernic și omniscient, atunci nimic nu se întâmplă fără voia Sa, este? Chiar și Lucifer, în sensul de purtător al cunoașterii , își are rolul în planul divin.

Copiii lui Lucifer sunt trimiși în lume ca agenți ai trezirii spirituale. Ei nu vin să distrugă Creația ori să Îl denigreze pe Creator, ci să forțeze conștiința umană să se trezească din somnul dogmelor și manipulării!

Acești copii sunt, în esență, catalizatori ai evoluției spirituale. 

Dumnezeu, în misterul Său, permite și protejează existența lor pentru că libertatea este și va fi superioară supunerii. 

Adevărata iubire divină nu forțează, ci oferă alternative. Astfel, copiii lui Lucifer sunt oferiți lumii nu pentru pedeapsă, ci pentru provocare ; o șansă de a ieși din turmă și a păși pe drumul interior, personal, către lumină!

Cum sunt percepuți copiii lui Lucifer în această lume?

În general, neînțeleși, marginalizați sau chiar demonizați. Încă de mici, par „altfel”; pun întrebări incomode, se opun autorității, simt o distanță față de religia convențională, ba mai mult o consideră stupidă.

Sistemul îi cataloghează adesea ca „rebeli”, „problematici”, „inadecvați”. Sunt sensibili, dar puternici. Idealiști, însă greu de manipulat. Ei nu pot fi doborâți de presiunea comunității, pentru că ascultă o chemare interioară mai profundă decât orice voce exterioară.

Acești oameni trec adesea prin perioade de izolare, depresie existențială sau crize spirituale. 

Dar acestea sunt etapele inițiatice ale drumului lor. Cu timpul, își asumă identitatea și încep să-și îndeplinească misiunea: iluminarea celorlalți, fie prin creație, fie prin învățătură, fie prin simpla lor prezență autentică.

Caracteristicile unui copil al lui Lucifer cu misiune spirituală:

 1. Gândire liberă și independentă – Nu acceptă idei doar pentru că „așa se spune”;

 2. Căutare spirituală profundă – Trec prin multe religii și sisteme până găsesc propriul adevăr;

 3. Revoluționar al sistemului – Refuză conformismul, schimbă paradigmele;

 4. Empatie combinată cu detașare – Simt profund, dar nu sunt prizonierii emoției;

 5. Confruntarea cu umbrele interioare – Acceptă întunericul propriu pentru a-l transforma;

 6. Atrag oameni, dar și judecăți – Carismă naturală, dar stârnesc antipatii din partea celor dogmatici;

 7. Iubesc adevărul mai mult decât confortul – Vor spune ce trebuie, chiar dacă doare;

 8. Cunoaștere spirituală  – Au acces la o cunoaștere care pare venită „din altă parte”;

 9. Misiune de trezire umanitară – Nu se simt în largul lor decât dacă ajută pe alții să se lumineze.

Există înscrisuri clare despre copiii lui Lucifer?

Biblia canonică nu vorbește direct despre „copiii lui Lucifer” dar sunt câteva pasaje ce demonstrează existența lui Lucifer cat si a urmașilor lui:

 • Isaia 14:12 – „Cum ai căzut din cer, Lucifer, luceafăr al dimineții!” – este o referință simbolică ce a condus la transformarea lui Lucifer în Satan, dar în contextul original făcea aluzie de fapt la regele Babilonului. (Hammurabi).

 • Cartea lui Enoh (apocrifă) – vorbește despre îngerii căzuți care aduc cunoaștere omenirii (vezi „veghetorii”). Aceștia sunt condamnați de Dumnezeu, dar ei sunt cei care învață oamenii să citească, să vindece, să creeze, etc.

Gnosticismul a interpretat acești „căzuți” ca fiind salvatorii umanității, nu distrugătorii.

 • Evanghelia după Toma (apocrifă) – subliniază dreptul la cunoaștere și revelație directă, nu supunerea față de dogmă; este apropiată ca spirit de înțelepciunea luciferianismului.

 • Gnosticismul – în multe scrieri  (ex. Evanghelia lui Ioan, Evanghelia lui Iuda), Demiurgul este văzut ca un zeu fals (asemănător cu Iahve), iar Lucifer sau Sophia sunt cei care aduc adevărata Înțelepciune și lumină.

Copiii lui Dumnezeu și copiii lui Lucifer nu sunt dușmani, ci polarități ale aceleiași creații. 

Unii vin să urmeze, alții să revoluționeze. Unii păstrează focul sacru, alții îl răspândesc cu riscul arderii. Într-un final, ambele căi pot duce la divinitate, dar prin drumuri complet diferite.

Luciferienii nu vor să distrugă religia, ci să elibereze sufletele de lanțurile ei false!

În fiecare copil al lui Lucifer pulsează o chemare; nu către întuneric, ci către o lumină imposibil de acceptat de ochii închiși ai dogmei.

Arhetipul Copilului lui Lucifer.

“Luminează, chiar dacă focul te arde.”

1. Numele Arhetipal:

Purtătorul Cunoașterii / Alchimistul Spiritual / Rebelul Sacru.

2. Originea Spirituală:

 • Ales înainte de naștere dintr-o linie de suflete care refuză supunerea oarbă.;

 • Vine din tărâmuri de Lumină, dar cu misiunea de a lucra în zonele de umbră;

 • Reprezintă echilibrul dintre îngerul căzut și îngerul ridicat.

3. Simboluri arhetipale:

 • Șarpele – simbol al cunoașterii interzise și al înțelepciunii oculte;

 • Focul – purificare, puterea de a distruge iluziile;

 • Luceafărul de dimineață (Venus) – frumusețea care aduce lumină înainte de răsărit;

 • Oglinda spartă – adevărul fragmentat pe care îl reconstituie;

 • Turnul – simbol al prăbușirii sistemelor false.

4. Trăsături spirituale și psihologice:

·       Intuiție ascuțită. Simte adevărul dincolo de cuvinte și aparențe.

·       Conștiință non-duală. Nu vede lumea în alb și negru, ci în paradoxuri.

·       Spirit de revoluționar. Nu acceptă autoritatea decât dacă este autentică.

·       Autenticitate radicală. Refuză minciuna interioară, chiar cu prețul excluderii.

·       Putere de regenerare. Se renaște din propria durere, ca o pasăre Phoenix.

·       Vocile interioare. Ghidat de ceva mai mare decât logica sau religia.

·       Solitudine aleasă. Are nevoie de retragere pentru a-și rafina viziunea.

5. Misinea spirituală:

 • Trezirea conștiinței colective prin adevăruri incomode;

 • Dezvăluirea ipocriziei religiei și a sistemelor de control;

 • Reformarea valorilor umane: din frică în iubire, din supunere în libertate;

 • Iluminarea prin întuneric – arată că divinitatea nu e doar în lumină, ci și în haosul interior asumat;

 • Transmutarea energiei suferinței în înțelepciune.

6. Provocări karmice:

·       Singurătate spirituală. Se simte adesea izolat, neînțeles de ceilalți.

·       Ars de propriul foc. Poate deveni autodistructiv dacă nu-și echilibrează energia.

·       Aroganță spirituală. Încrederea în propria viziune poate deveni mândrie.

·       Confuzie legată de identitate. Suferă mult până își înțeleg sufletul si identitatea unică pe care o au.

·       Persecutat de sistem. Societatea îl poate eticheta ca “periculos”, “eretic”, “răzvrătit”.

7. Recunoașterea sa în lume:

 • Atrage oameni care caută răspunsuri existențiale;

 • Este urmat și respins în același timp; iubit pentru ceea ce trezește, dar urât pentru ceea ce zdruncină;

 • Poate deveni învățător, vizionar, creator, dar niciodată un lider tipic;

 • Nu se supune unei religii, ci își creează propria cale, inspirându-i pe alții să facă la fel.

8. Versete și referințe (cu sens simbolic):

 • Isaia 14:12 – „Cum ai căzut din cer, o, Lucifer, fiu al dimineții!” –repet, nu ca „diavol”, ci ca arhetip al luminii exilate.

 • Enoh 8:1 – „Și Azazel a învățat oamenii să facă săbii, cuțite și a arătat metale” – îngerii căzuți ca purtători ai cunoașterii.

 • Evanghelia lui Toma (logion 70): „Dacă veți da naștere la ceea ce este în voi, acel lucru vă va mântui. Dacă nu… acel lucru vă va distruge.” – descrierea perfectă a esenței luciferiene.

Dacă ar fi un mesaj pe care Copilul lui Lucifer l-ar spune răspicat tuturor oamenilor, cel mai probabil ar suna ceva de genul acesta :

„Nu am venit să te liniștesc. Am venit să-ți amintesc cine ești, dincolo de frică!

Adevărul nu te mângâie, e dureros dar te eliberează! Privește focul din ochii mei și amintește-ți: 

NU ești sclavul niciunei autorități exterioare!

Lumina ta e mai veche decât toate religiile. Fii ceea ce ești!”

AMOS