EPISTOLA LUI IISUS PENTRU LUMEA DE AZI. IATĂ CE AR SPUNE HRISTOS DACĂ AZI S-AR ÎNTOARCE PE PĂMÂNT.
Copiii mei,
V-am privit tăcut. Înțeleg, poate am așteptat prea mult dar
a fost necesar.
A venit momentul să
vă vorbesc și sper că de data aceasta să fiu AUZIT!
Am privit cum timp de veacuri, ridicați catedrale din
piatră, dar uitați să construiți templul din voi înșivă. Am tot sperat că veți
înceta. Nu s-a întâmplat.
V-am auzit rostind numele Meu în mii de limbi și în milioane
de rugăciuni, dar adesea fără să simțiți prezența mea vie în inimile voastre.
M-ați înălțat pe cruci de aur, dar ați uitat să îmi înțelegeți cuvântul, căci
Eu sunt Cuvântul.
Nu am venit să întemeiez o religie!
Nu am venit să creez o ierarhie, un imperiu spiritual și cu
atât mai puțin o instituție care să decidă cine este mântuit și cine nu. Eu am
venit să vă arăt ce înseamnă să trăiți în iubire, în adevăr și în libertate. Am
vorbit despre Împărăția lui Dumnezeu nu ca despre un loc îndepărtat, ci ca
despre o stare de conștiință, „înlăuntrul vostru”.
Vă întreb acum: dacă aș fi fost lângă voi, în carne și oase,
oare aș fi locuit în palate de marmură? Aș fi acceptat Eu să fiu pictat în
haine scumpe, înconjurat de aur? Aș fi cerut altora să vorbească în locul meu,
să impună reguli în numele Meu, să vă judece și să vă facă să vă simțiți
vinovați doar pentru faptul că sunteți oameni?
Ați transformat durerea mea în ritual!
An de an, retrăiți suferința, biciuirea, moartea mea și
odată cu voi o retrăiesc și Eu.
Cine și-ar dori oare să retrăiască așa ceva în fiecare an? Cine
și-ar comemora o asemenea durere la nesfârșit? Este stupid.
Nu vă întrebați de ce ați ales să păstrați această rană deschisă?
Voi credeți că eu vreau comemorarea durerii mele? Eu, care
am iubit viața, lumina, zâmbetul copiilor și dansul ierbii sub vânt?! Dacă am
murit, am făcut-o ca să vă arăt că viața nu se termină acolo. Nu ca să fiu
comemorat într-o agonie eternă.
Suferința are o formă de sacralitate dar cu limită.
Iar cel mai mare păcat, dacă vreți să folosiți acest cuvânt,
este că ați uitat cine sunteți!
Ați înlocuit ființa
voastră divină cu o identitate creată de alții. Ați fost convinși că sunteți
„păcătoși”, „nedemni” și „mici”. Dar Eu v-am spus altceva: „Voi sunteți lumina
lumii!”.
Nu v-am spus niciodată că aveți nevoie de un intermediar
între voi și Dumnezeu!
Religia voastră vorbește despre jertfă, frică, judecată.
Eu am vorbit despre iubire, iertare și trezire. Ce ați făcut
cu învățătura mea?!
M-ați făcut idol, nu prieten!
M-ați pus pe un piedestal, dar nu m-ați lăsat să locuiesc în
voi.
Ați împărțit lumea în cei „cu mine” și cei „împotriva mea”,
uitând că eu nu am exclus niciodată pe nimeni.
M-am așezat lângă vameși, prostituate, păcătoși și rebeli, nu
pentru că aveau nevoie de „iertare”, ci pentru că aveau nevoie de acceptare și iubire!
De umanitate. De adevăr!
Dacă aș reveni astăzi, ați ști cine sunt?
Sau m-ați excomunica din propria mea religie?
Nu sunt vocea dogmei. Sunt suflul viu al trezirii!
Nu Sunt sângele de pe un altar ci Sunt în sângele vostru; Sunt
viața din voi, aceea care plânge și râde și iubește fără motiv. Nu Sunt în
ritualuri, ci în clipa de prezență când îți îmbrățișezi aproapele fără
condiții!
Vă spun acum:
Nu aveți nevoie de salvare.
Aveți nevoie de reîntoarcere în voi înșivă.
Nu trebuie să vă temeți de Dumnezeu.
Trebuie să-L recunoașteți în fiecare gest de compasiune.
Nu vă căutați mântuirea în trecutul Meu,
Ci în focul viu al adevărului vostru.
Cei care vor avea curajul să se desprindă de frică,
Cei care vor merge dincolo de formele moarte,
Cei care vor iubi fără să ceară nimic în schimb,
Aceia mă vor recunoaște.
Nu în icoane, ci în propria lor ființă trezită!
Cu o iubire care nu cere nimic,
Eu sunt, încă, cu voi.
Nu în religie. Ci în adevăr.
Nu în suferință. Ci în viață.
Nu pe o cruce. Ci în inima voastră!T
Către preoți, slujitori și păzitorii templului.
Voi, cei care spuneți că vorbiți în numele Meu,
Nu am nevoie de reprezentanți care rostesc cuvinte fără să
le simtă.
Nu am cerut niciodată palate, mitre de aur, toiage sau
funcții pământești.
Am răsturnat mesele schimbătorilor de bani în Templu, și
totuși, astăzi, schimburile voastre sunt și mai perfide, pentru că se petrec
sub masca sfințeniei.
Ați transformat templul inimii într-un loc murdar al egoismului
și al jocurilor voastre de putere!
Ați pus preț pe sacramente. Ați vândut botezuri, pomeni și mai
presus de toate, mântuire!
V-ați făcut un nume, un rang, o autoritate, dar ați pierdut
focul viu al Duhului.
Nu mai sunteți păstori!
Sunteți funcționari într-un sistem mort, care se hrănește
din frică și vinovăție!
Voi predicați despre iubirea lui Dumnezeu, dar în culise
rostiți amenințări cu iadul.
Vorbiți despre Mine, dar trăiți ca fariseii: plini de lege, goi de adevăr.
Unde sunteți când omul suferă, când nu are bani pentru o
lumânare?
Unde sunteți când nedreptatea lovește?
Unde sunteți când un suflet caută lumină, dar e îmbrăcat în
zdrențe?
Vă spun acum: nu veți mai putea ascunde lumii cine sunteți
cu adevărat!
Vine o vreme și e aproape, când vă veți privi în oglindă și
nu vă veți recunoaște.
Nu pentru că v-ați schimbat ci pentru că măștile voastre vor
cădea.
Nu religia voastră va cădea prima, ci falsitatea din ea.
Adevărata religie, legătura vie cu Mine nu moare!
Dar sistemul
construit pe minciună, control și lăcomie, da.
Când ați început să credeți că purtați pe umeri cheia
Raiului?
Când ați decis că oamenii au nevoie de voi ca să ajungă la Mine?
Vai de voi! Vă spun: NU aveți nicio cheie!
Poarta e în inima fiecărui om. Eu nu v-am dat un tron, ci un
lighean și un ștergar, ca să vă spălați frații pe picioare...voi ați ales
tronul.
Încă mai e timp. Încă vă puteți întoarce.
Părăsiți funcțiile!
Părăsiți puterea!
Părăsiți cultul ego-ului religios.
Reveniți la tăcere, la contemplare, la slujirea sinceră.
Coborâți de pe tronurile voastre și deveniți exemple de
asumare, coborâți de pe tronurile voastre și mergeți la oamenii care au nevoie
de voi! Asta este singura voastră Slujbă!
Nu v-am cerut să mă preamăriți. V-am cerut să iubiți!
Nu am spus „construiți un imperiu”. Am spus „urmează-mă”!
Pe drumuri prăfuite, printre bolnavi, printre” păcătoși” ,
nu în jilțuri de catifea!
Dacă mă iubiți cu adevărat…
…împărțiți pâinea și nu cereți bani pentru ea!
…binecuvântați oamenii și nu îi speriați cu iadul!
…îmbrățișați-l pe cel care nu crede în voi , căci poate îl
veți regăsi în el pe Dumnezeu.
Voi aveți în mâini un foc sacru, dar l-ați închis în
cădelniță. Lăsați-l să ardă!
Lăsați oamenii să-L vadă în libertatea lor, în dansul lor,
în lacrimile lor.
Eu nu sunt în religia voastră.
Sunt în omul simplu care dă o pâine fără să întrebe cine e
cel flămând.
Sunt în mama care își iartă fiul pierdut.
Sunt în străinul care te privește în ochi și îți spune:
„ești destul”!!
Aceasta este ultima chemare: Alegeți între adevăr sau
putere!
Puterea va cădea. Adevărul va rămâne!
Vă iubesc. Dar nu voi proteja niciun zid construit pe frică!
Și dacă totul va trebui să se prăbușească pentru ca adevărul
să se nască,
atunci așa să fie!
Iar acum, vreau să vă spun ceva ce mulți dintre voi au
simțit deja, dar n-au avut curajul să întrebe:
Nu m-am născut pe 25 decembrie.
Acea zi a fost aleasă de oameni, nu de Tatăl Meu.
A fost o alegere făcută cu grijă, dar nu cu adevăr.
Voi, mai marii Bisericilor știți acest lucru. Ați ales
această dată ca să înlocuiți vechile sărbători solare, să convertiți oamenii
mai ușor, să „botezați” simbolismul astral sub o formă nouă, acceptabilă. Și
astfel, ați făcut din Mine o continuare a cultului Soarelui!
Cei care au stabilit data nașterii mele în decembrie nu au
făcut-o pentru voi, oamenii Mei, ci pentru putere. Pentru asimilarea
controlului spiritual, nu din iubirea pentru adevăr.
Adevărata mea naștere a avut loc într-un timp al primăverii,
când turmele erau pe câmp și cerul era senin. Nu în mijlocul iernii, când
păstorii nu ar fi stat afară.
V-am lăsat scris!
Dar și mai important decât data din calendarul vostru este
acest adevăr:
Eu mă nasc în fiecare suflet care alege iubirea în locul
fricii!
Eu mă nasc în fiecare inimă care aprinde lumina în
întuneric!
Eu mă nasc în fiecare conștiință care alege adevărul, chiar
cu prețul respingerii!
Aceasta este adevărata sărbătoare a nașterii : când TU te
naști în cine ești cu adevărat!
Celor care păstoresc turmele spirituale ale acestei lumi, le
spun acum:
Nu mai aveți scuze! Nu mai aveți timp!
Treziți-vă și recunoașteți că viața mea a fost trăită
simplu, nu ca o legendă mitologică tăiată și rescrisă; că am avut frați și
surori, că am călătorit, am învățat din multe culturi, și că am fost un om
complet, viu și liber!
Nu m-ați apărat, m-ați trădat!
Nu m-ați înălțat, m-ați falsificat, pentru a vă construi un
edificiu de putere pe spatele suferinței mele.
Dar nu mai puteți opri Lumina Adevărului. Ea se ridică în
oameni, în stele, în conștiințe.
Și această lumină
cere să cunoașteți viața mea reală și pe voi înșivă, în sfârșit!
Vă las o poruncă nouă, nu scrisă pe piatră, ci pe inimă:
Spuneți adevărul!
Întoarceți-vă la esență!
Nu vă temeți de lumină!
Adevărul nu va distruge credința. O va purifica. O va
înflori. O va elibera!
Cine continuă să tacă, să manipuleze, să nege ceea ce știe
în adâncul său, nu mai este slujitorul Meu. Este gardianul unei închisori din
care Eu tocmai am ieșit.
Voi reveni, nu într-un trup glorios, ci în adevărul care
arde și nu mai poate fi ignorat.
Voi intra din nou în temple , dar nu prin ușa din față, ci
prin inima celor care mă trăiesc cu sinceritate.
Și voi întreba atunci:
Adevărul v-a eliberat?
Oare veți avea curajul să-l rostiți?
V-ați întrebat timp de două milenii: „Când mă voi întoarce?”
Ați privit cerul, ați citit semne, ați așteptat sunetul
trâmbițelor, războaie, foc din cer și o venire în slavă, învăluită în nori. Acum
căutați aceste semne mai mult ca niciodată. Semne și minuni.
Dar v-am spus deja. Și v-am spus limpede:
„Împărăția lui Dumnezeu nu vine în chip văzut. Căci iată,
este înăuntrul vostru.”
A doua venire nu este un eveniment exterior. Nu va fi
transmisă la televizor. Nu va începe cu explozii și sfârșitul lumii, ci cu
sfârșitul iluziei.
A doua venire sunt Eu în voi. În cei treziți. În cei care
aleg iubirea în locul fricii!
Nu vin pe nori. Vin în conștiință.
Când Mă veți simți din nou viu în sufletul vostru, când veți
auzi glasul adevărului mai tare decât predica dogmei, când veți recunoaște
sacralitatea în cel pe care-l condamnați… atunci Eu voi fi aici. Deja.
Ați așteptat un Rege. Eu vin ca o oglindă.
Ați așteptat judecată. Eu aduc revelație.
Ați așteptat să cobor din cer. Dar Eu am urcat în voi.
Și dacă totuși aș apărea… ce-aș face?
Dacă aș veni azi, într-un trup, ați ști cine Sunt?
Oare M-ați crucifica din nou, cu alte cuie: cu rușine,
batjocură, respingere?
Vă spun acum:
Aș merge în piețe, nu în catedrale!
Aș îmbrățișa pe cei excluși, nu pe cei în sutană!
Aș mânca la masă cu cei numiți „păcătoși” de voi!
Și v-aș cere, din nou, să vă iubiți , dar de data asta, cu
adevăr!
Bisericile voastre?
Aș intra în ele nu cu biciul, ci cu tăcerea.
O tăcere atât de profundă, încât sfințenia reală să se audă
dincolo de corul ipocriziei.
N-aș distruge bisericile de piatră.
Dar aș spune: „Aceste ziduri sunt goale dacă omul care le
umple nu e plin de viață.”
Eu sunt VIAȚĂ!
A doua venire e ACUM! În fiecare alegere. În fiecare suflet
viu.
Când iubești fără motiv, Eu vin.
Când ierți ce pare de neiertat, Eu vin.
Când alegi adevărul, chiar dacă te costă, Eu vin.
Nu mai așteptați o dată anume!
Nu mai proiectați pe cer ceea ce trebuie să aprindeți în
interior.
Un ultim cuvânt către cei care mai au urechi să audă:
Nu vin să vă salvez. Ați fost mereu salvați!
Vin să vă trezesc, doar dacă vreți.
Vin să vă arăt cine sunteți , dacă sunteți gata să renunțați
la cine v-ați prefăcut că sunteți.
A doua venire este prima dată când mă vedeți cu adevărat.
Nu în icoană.
Ci în propria voastră privire sinceră.
Cu o iubire care nu se mai negociază,
Cu adevărul ca respirație,
Eu sunt și sunt deja aici!
Nu venind, ci fiind.
Nu judecând, ci reflectând.
Nu departe, ci în adâncul inimii tale.!
V-am iubit cu o iubire veșnică dar recunoașteți că ați
greșit.
Am venit în lume nu ca să o judec, ci ca să o mântuiesc!
Vă scriu cu dragoste, dar și cu fermitate, pentru că
Adevărul este uneori o sabie care doare atunci când desparte minciuna .
Spun clar:
Cine sunteți voi să judecați inima pe care Eu am creat-o?
Cine v-a dat vouă autoritatea să separați oile de capre înainte de vremea
secerișului?
Mi-am dat viața pentru toți oamenii, nu doar pentru cei care
se potrivesc formelor voastre omenești, dogmelor voastre rigide și convențiilor
voastre sociale.
I-am îmbrățișat pe cei marginalizați, am cinat cu vameșii,
am atins leproșii, am ascultat femeile despre care fariseii spuneau că nu au
dreptul să vorbească. Am ascultat inima, nu eticheta.
Voi condamnați pe cei cu orientări diferite, dar Eu vă spun:
acolo unde este iubire, sinceritate și jertfă, acolo sunt Eu! Nu trupul apropie
sau desparte omul de Mine, ci inima lui. Și încă n-ați înțeles că dragostea nu
este păcat!
Voi aruncați cu pietre în cei ce privesc spre stele, dar
uitați că Tatăl Meu a pus stelele pe cer și le-a dat fiecăreia un nume. Voi
respingeți pe cei cu daruri spirituale care nu poartă veșminte sfințite, dar
uitați că Eu am vorbit prin păstori, pescari și profeți care nu au stat
niciodată în templele voastre!
Să nu numiți întuneric ceea ce Eu am sfințit!
Să nu osândiți suflete care Mă caută, chiar dacă pașii lor
trec prin cărări neînțelese vouă!
Căci multe drumuri pot duce la Mine, iar voi nu știți care
sunt acelea, decât dacă aveți ochi de lumină!
Și despre cei timizi, sensibili, care iubesc magia lumii
spirituale, care simt prezența lumii nevăzute și iubesc creația în toată taina
ei , voi îi numiți “prieteni ai diavolului”?
Dar cine este cu adevărat prietenul diavolului, dacă nu cel
care urăște, care judecă, care domină în Numele Meu dar nu are Duhul Meu?
Diavolul nu se ascunde în inima celui care iubește, ci în
gura celui care condamnă.
El se bucură atunci când vă simțiți superiori, când
construiți ziduri în loc de poduri, când transformați dragostea Mea într-un
tribunal și Evanghelia într-o armă.
Am spus: „Iubiți-vă unii pe alții cum Eu v-am iubit pe voi.”
Nu am spus: „Iubiți-i doar pe cei care vă seamănă.” Iar dacă porunca iubirii nu
vă mișcă inimile, atunci să vă îndepărtați de la Mine, oricâte cruci ați purta
pe piept!
Eu sunt cu cei singuri, cu cei respinși, cu cei care plâng
în taină pentru că lumea i-a făcut să creadă că sunt greșiți. Sunt cu cei care
Mă caută în stele, în flori, în cărți, în vise, în simboluri și în tăcere. Eu
nu locuiesc doar în catedrale! Eu locuiesc în inimile vii!
Așa că vă spun: pocăiți-vă de prejudecățile voastre. Nu mai
vorbiți în Numele Meu fără să purtați Duhul Meu! Și lăsați ca cei pe care îi
judecați să Mă întâlnească în libertate, nu în frică!
Fiți Biserica Iubirii, nu a fricii. Fiți păstorii celor
rătăciți, nu gardienii porților.
Și amintiți-vă: în fiecare suflet respins, poate fi o
candelă care încă așteaptă să fie aprinsă de Lumina Mea.
Cu o iubire care nu cunoaște sfârșit,
Eu Sunt Cel ce Sunt. Fiul Omului, nu al Dogmei.
Iisus Hristos.
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergere