Când cunoașterea devine spectacol. Despre expunerea excesivă in mediul online a științelor oculte. Vulgarizarea științelor ezoterice. O mărturisire personală din interiorul lumii ezoterice.

În fiecare an , în luna decembrie, acest Moș Crăciun este prezentat ca un personaj inocent, însă a fost reinterpretat intenționat din simbolistica științelor oculte.

Acest bătrân darnic este o reinterpretare cel puțin amuzantă, pusă peste Zeul Saturn și a ciclurilor vieții.
Saturn este zeul timpului; cel care devorează experiență umană și sufletele.
În astrologie, este planeta disciplinei, a karmei, a judecății și a consecințelor. Saturn verifică ce facem cu timpul nostru. Este deasemenea reprezentat în majoritatea scrierilor și imaginilor din cărțile ezoterice, ca având barbă și o secure sau toiag. (semn al înțelepciunii, al efemerității dar și al secerișului , al dizolvării.)
Exact ca figura lui Moș Crăciun.
Acesta vine o dată pe an, observă, notează, judecă și decide cine primește și cine nu. Ideea asta cu lista faptelor bune , a comportamentului ascultător și disciplinat cât și a recompensei condiționate este de origine saturniană.
Nu este nicidecum o poveste nevinovată pentru copii (decât dacă vrei), ci este un mecanism programare și de verificare.
Sărbătoarea Crăciunului se trage din Saturnaliile romane, celebrate în luna decembrie, atunci când timpul își schimba ritmul, regulile erau suspendate temporar, iar oamenii marcau sfârșitul unui ciclu anual. Se ofereau daruri, se făceau mese întinse care erau pline cu bunătăți , se țineau ritualuri după care se revenea la ordinea de dinainte.
Creștinismul nu a făcut altceva decât să schimbe ambalajul acestei tradiții.
Saturn a fost scos din ecuație ca și termen și înlocuit cu un personaj patern, îngăduitor, acceptabil ca imagine, blând dar mai ales comercial.
La americani, numele de “Santa”este o inversare a cuvântului “Satan”.
❗️Santa-Satan-Saturn. Got it?
Nu este o simplă coincidență , ci o deformare intenționată.
Moș Crăciun este o figură saturniană, doar că mai placută, creată special pentru mase. O figură prin care ideea de timp, evaluare și condiționare este introdusă timpuriu în mintea copiilor și păstrată subtil în viața adulților.
Fii cuminte, muncește, respectă regulile și vei primi!
Desigur, este frumoasă orice poveste atunci când suntem copii, dar sincer, este o minciună.
Și de ce ai continua o minciună doar pentru că este frumoasă ?
De ce să-ți minți copiii că un bătrân vine an de an și aduce cadouri doar la copiii cuminți?
Nu mai bine le spui povestea reală ?
De ce să -i dresezi?
Nu văd rostul.
Așadar, Moș Crăciun nu este un deloc acel bătrân simpatic, cu barbă albă, ci un simbol ezoteric puternic al timpului care trece, al experiențelor dureroase care nu pot fi negociate și al acceptarii că fiecare ciclu al viații se încheie cu o notă de plată.
Dacă mergem mai departe pe firul acestei povești, ajungem inevitabil la povestea Nașterii lui Iisus și la legătura ei directă cu un fenomen astronomic real și observabil.
Nu vreau să zdruncin credința nimănui și nici să o neg, departe de mine, ci doar să punctez modul în care vechile culturi recunoșteau mișcările Soarelui și le traduceau într-un limbaj accesibil spiritual, tocmai pentru ca aceste evenimente să poată fi înțelese de toată lumea și transmise mai departe.
Cu toții știm că solstițiul de iarnă are loc în jurul datei de 21 decembrie și marchează cea mai scurtă zi din an. Din punct de vedere astronomic, Soarele ajunge la punctul său cel mai de jos pe cer și totodată la punctul său cel mai sudic, la aproximativ 23°27′.
Gradul său zodiacal se schimbă extrem de puțin. Aceasta este perioada în care oamenii din antichitate spuneau că Soarele „moare” sau „este oprit”.
Timp de aproximativ trei zile, poziția lui rămâne neschimbată. Soarele nu mai coboară, dar nici nu urcă. Este un moment de stagnare aparentă, de oprire a mișcării. Abia după aceste trei zile, Soarele începe din nou să urce pe cer, zilele devin treptat mai lungi, iar lumina începe să câștige teren în fața întunericului.
Pentru cei din acele timpuri, Soarele reprezenta sursa vieții, a căldurii și a ordinii cosmice.
Din acest motiv, o să observați că majoritatea picturilor unde Iisus este înfățișat , în spatele capului are un soare(aureolă).

Este un simbol solar foarte vechi, preluat și adaptat în iconografia creștină.
Hristos este pictat cu această aureola pentru a arăta că El este Lumina, Logosul, principiul care aduce ordine și sens.
Aureola ca și simbol nu reprezintă doar sfințenia, ci și iluminarea, conștiința trezită, centrul. De aceea apare în spatele capului, locul minții, al glandei pineale și al vederii spirituale.
În multe picturi, dacă nu toate, cu siguranță este observabil faptul că aureola lui Hristos este adesea diferită de cea a sfinților, este mai mare, uneori cu o cruce înscrisă, tocmai pentru a sublinia rolul său solar și cosmic.
În mitologia egipteană, Iisus este asemănat cu zeul Horus.
Horus este fiul lui Osiris și al zeiței Isis. Osiris este ucis, dezmembrat și coborât în lumea morților. Isis îl reconstituie, iar din această regenerare apare Horus, copilul divin, purtătorul ordinii, al luminii și al dreptului de a conduce.
Horus nu vrea să distrugă lumea, ci să o restabilească. El este asociat deasemenea cu Soarele care răsare, cu cerul, cu victoria luminii asupra haosului.
Osiris, la rândul lui, este zeul morții și al renașterii. El judecă sufletele în lumea de dincolo și decide soarta lor. Funcția aceasta apare mai târziu în figura lui Iisus ca judecător al viilor și al morților.
Osiris moare simbolic și continuă să trăiască într o altă formă, exact ideea pe care o regăsim în religia creștină.
Nașterea lui Iisus este de fapt renașterea Soarelui, întoarcerea vieții, a luminii și începutul unui nou ciclu.
Iisus devine aici personificarea luminii care se naște din întuneric, exact în momentul în care natura însăși începe să se întoarcă la viață. Mai târziu, aceeași logică apare în povestea învierii de a treia zi. Soarele stă trei zile aparent nemișcat, apoi se ridică. Lumina revine. Viața continuă.
Religia a preluat un fenomen astronomic și i-a oferit un simbol, unul care să transmită emoție și să fie ușor de ținut minte. De aceea susțin mereu ideea de a astudia simbolurile. Totul este simbolistică și geometrie sacră.
Ce învățăm noi din această poveste ?
Că Lumina nu dispare definitiv și nici întunericul.
Ele lucrează împreună iar timpul este deasupra acestora. Este Maestrul vieții materiale. Inclusiv al omenirii. De aceea tot ce este material, erodează , ruginește, se strică și apoi dispare.
Orice moarte este urmată de o renaștere. Indiferent cum o privim.
Nu contează din ce perspectivă sărbătorim ...Nașterea lui Iisus, Saturnaliile, Craciunul, Sol Invictus, toate vorbesc de fapt despre timp, despre un sfârșit și un început, despre renașterea noastră.
Diferența o face doar forma sub care aceste lucruri ne sunt prezentate și adaptate fiecărei epoci și fiecărei societăți...
Bine să va fie!