Spiritualitatea toxică și foamea de validare, într-o lume care și-a pierdut măsura

 

Trăim într-o epocă tare stranie. Informația este pretutindeni, însă înțelegerea ei pare din ce în ce mai departe de noi. Oamenii vor să știe cât mai mult, dar tot mai puțini au răbdarea să învețe cu adevărat. Se caută răspunsuri rapide, explicații spectaculoase, concepte care impresionează și etichete care oferă senzația apartenenței la ceva special. Mulți nu mai vor să ofere cunoaștere, ci vor doar bani și validare. Cum am mai spus în articolele mele, oamenii nu caută adevărul, ci o poveste care să le confirme că nu sunt oameni obișnuiți, ci personaje alese într-un scenariu cosmic construit special pentru ei. Aici ia naștere una dintre cele mai persistente iluzii ale spiritualității contemporane.

De ceva timp, spațiul online românesc pare prins într-o obsesie a reinventării. Lucruri deja existente sunt rebotezate, reambalate și prezentate ca descoperiri noi, doar pentru a crea impresia de complexitate și exclusivitate.

Nici astrologia nu a fost ferită de fenomenul acesta. Nu mai este suficient să fie doar astrologie. Devine psiho-astrologie, neuro-astrologie, astro coaching, quantum astrology, astro embodiment, cosmic DNA activation, galactic soul blueprint reading sau karma code decoding...am ascultat câteva așa-zise podcasturi, care mi-au violat pur și simplu urechile, prin informațiile fanteziste, oferite fără nicio bază teologică sau ezoterică. Lista poate continua aproape la nesfârșit.

La prima vedere, aceste titulaturi pot părea fascinante, importante, exclusiviste. Creează impresia că cineva a descoperit o formă nouă de cunoaștere, ascunsă până acum restului lumii. În realitate, de multe ori nu există nimic nou. Există cel mai probabil, o formă veche a vreunei laturi spirituale, reambalată într-un limbaj pompos și prostesc.

Indiferent dacă cineva crede sau nu în astrologie, aceasta rămâne un sistem simbolic cu rădăcini istorice vechi de milenii, dezvoltate din tradițiile mesopotamiene, lumea elenistică și Europa medievală. Astrologia este fundamentul multor practici spirituale moderne; nu este o știință recent inventată care are nevoie de terminologie pseudo-științifică pentru a părea legitimă.

Problema, însă, nu este doar comercială. Este psihologică. Aceste denumiri răspund de fapt unei nevoi disperate a societății: nevoia de a se simți speciali.

Internetul abundă în afirmații precum: „într-o viață anterioară am fost preoteasă în Atlantida”, „am fost vrăjitoare în Salem”, „sunt starseed”, „am venit aici cu o misiune înaltă”, „nu sunt un om obișnuit”. Tiparul este imposibil de ignorat.

Foarte rar cineva spune că, într-o presupusă viață anterioară, a fost un om anonim. Un tâmplar. Un agricultor. O femeie care și-a crescut copiii și a dispărut fără să lase urme în istorie. Aproape întotdeauna povestea implică excepționalul.

Acest aspect nu poate să nu-mi fi ridicat la fileu, o întrebare logică, pe parcursul timpului. Cât din ceea ce este prezentat drept căutare spirituală este, în realitate, o formă sofisticată de orgoliu?

În momentul în care spiritualitatea devine un simplu mecanism prin care omul are posibilitatea de a-și construi o identitate grandioasă, pentru a evita confruntarea cu propriul abis, nu mai putem face referire la un domeniu care să ajute ci dimpotrivă.

Psihologia descrie mecanisme recognoscibile în astfel de procese. Grandiozitate.  Bias de auto-validare. Pattern seeking, tendința creierului de a construi sens și conexiuni chiar și acolo unde dovezile sunt insuficiente.

Omul caută sens. Dintotdeauna. Este firesc. Problema apare atunci când nevoia asta de sens este căutată cu disperare. Aceasta obsesie genereaza multă vulnerabilitate iar vulnerabilitatea este terenul fertil pentru orice tip de manipulare.

În România, acest fenomen pare să fie considerabil mai pronunțat. Suntem niște suflete frânte, niște maimuțoi prinși între religie, tradiționalism, superstiții populare, folclor, traumă colectivă și un consum accelerat de spiritualitate importată și reinterpretată superficial prin filtrul internetului.

Rezultatul? Un amestec total incoerent de credințe, practici si filosofii. Și vă ofer o perspectivă extrem de actuală. Avem puțină ortodoxie, puțin tarot, puțin reiki; după care adăugăm puțină astrologie, câteva chakre certate între ele, putină cultură egipteană, un strop de ardere a karmei, și în ultimul rând , olecuță de conspirație, că nu strică niciodată, nu?  

Și totuși, există ceva revelator în acest peisaj sumbru.

Putem vorbi la infinit si chiar inventa lucruri despre energiile cosmice, contractele sufletești și activările dimensionale, dar rămânem fără răspuns când discuția ajunge la conceptul de bine, rău, responsabilitate morală, natura umbrei umane sau confruntarea sinceră cu propriile impulsuri distructive.

De ce? Pentru că acolo, terenul este incomod. Acolo nu mai funcționează brandingul.

Este mai mișto să spui că ai un blocaj energetic decât să recunoști că acest așa zis blocaj este de fapt un tipar psihologic, repetitiv cu care te naști, tipar al propriei personalități. Este mai interesant să spui că ai fost persecutat în vieți anterioare decât să accepți că alegi oameni și nu relații,  bazate deasemenea pe anumite tipare care nu se vor schimba vreodată. De tine depinde cum vezi aceste tipare, rele sau bune. Este mai simplu să dai vina pe retrogradări, karmă sau atacuri energetice decât să îți asumi propriile decizii. Omul complică inutil lucruri care, în esență, sunt simple. Nu simpliste. Simple.

Binele și răul nu ar trebui să fie accesorii retorice pe care diverși autoproclamați învățători spirituali le folosesc pentru a cultiva frica, vinovăția sau convingerea că ești mereu insuficient și că ai nevoie constant de încă un proces, încă o activare, încă o vindecare. Ele se manifestă concret prin alegerile pe care le faci, prin intențiile care te conduc și prin comportamentul tău de bază, ăla pe care îl ai când nu te privește nimeni.

Poți citi toate textele sacre ale lumii. Dacă ești manipulator, agresiv, mincinos sau orbit de ego, nimic din toate acestea nu te transformă într-un om spiritual. Te face doar un om mai bine decorat ideologic.

Indiferent cum definește fiecare conceptele de Dumnezeu și Satan, cred că ele nu pot fi reduse exclusiv la figuri externe. Ele pot fi înțelese și ca expresii ale potențialului uman de a crea sau distruge, de a iubi sau domina, de a construi sau corupe. Societatea actuală pare captivă într-un cult al conflictului și al autosuficienței spirituale.

Toți vor să fie maeștri. Toți vor sau fac inițieri. Puțini suportă adevărul despre ei. Poate tocmai de aceea, atât de mulți rămân captivi în aceleași cercuri manipulatoare. Pentru că iluzia importanței de sine este mai seducătoare decât responsabilitatea personală. Până când omul nu va accepta că multe dintre forțele care îi modelează viața izvorăsc din propriile alegeri, și nu din povești convenabile, cercul se va repeta. Cu alte denumiri. Cu alte tendințe. Cu alte fețe spirituale. Dar cu același interes: de a face bani din vulnerabilitatea și ignoranța oamenilor.

Ce este spiritualitatea și cum a ajuns termenul să fie denaturat aproape complet.

Puține concepte contemporane au fost atât de intens folosite, reinterpretate și deformate precum termenul de spiritualitate. Astăzi, cuvântul apare peste tot, de la discursuri motivaționale și conținut de dezvoltare personală până la practici ezoterice, astrologie comercială, terapii alternative și diverse construcții pseudo-mistice promovate online. Tocmai această utilizare excesivă a produs o confuzie majoră, pentru că foarte puțini mai fac distincția între sensul istoric al spiritualității, conținutul ei teologic, dimensiunea ezoterică autentică și produsele culturale moderne care folosesc acest termen ca instrument de marketing.

Pentru a înțelege ce desemnează spiritualitatea, trebuie început cu originea termenului. Cuvântul provine din latinescul spiritualitas, derivat din spiritualis, care la rândul său își are rădăcina în spiritus, termen care înseamnă suflu, respirație sau spirit. Termenul originar, nu avea legătură cu estetica modernă a spiritualității de consum și nici cu ideea unei identități personale construite în jurul unor practici exotice. În tradiția latină și apoi în cea creștină timpurie, spiritualitatea desemna viața interioară a omului în relație cu dimensiunea transcendentă a existenței și, mai precis, relația sa cu Dumnezeu.

Această precizare este importantă, deoarece în actualitate, spiritualitatea a devenit un termen de tip umbrelă, sub care sunt plasate lucruri radical diferite, uneori chiar incompatibile. Pentru unii, spiritualitatea înseamnă introspecție și căutare interioară. Pentru alții, înseamnă astrologie, tarot, cristale, chakre, regresii în vieți anterioare, manifestare sau teorii despre energii cosmice insuficient definite. În realitate, toate acestea nu fac parte automat din același registru conceptual, iar amestecarea lor produce mai multă confuzie decât înțelegere.

Din perspectivă teologică, spiritualitatea nu a însemnat niciodată un consum eclectic de practici menite să ofere confort emoțional sau senzația apartenenței la un cerc special de inițiați. În marile tradiții religioase, spiritualitatea desemnează un proces serios de transformare interioară, care presupune disciplină, reflecție, raportare la transcendent și confruntare sinceră cu propriile limite morale și existențiale.

În creștinism, spiritualitatea este legată de viața interioară a omului în raport cu Dumnezeu și include rugăciunea, contemplația, exercițiul moral, lupta cu impulsurile destructive și formarea caracterului. În tradiția ortodoxă, spiritualitatea nu se reduce la trăire religioasă sau simbolism, ci implică discernământ, asceză, interiorizare și muncă asupra sinelui. În catolicism, accentul cade pe viața contemplativă, cultivarea virtuților și apropierea de Dumnezeu prin disciplină spirituală. Așadar, spiritualitatea nu este spectacol metafizic, ci exercițiu interior riguros.

Aceeași observație se aplică și altor tradiții religioase. În iudaism, spiritualitatea se exprimă prin relația cu divinul, etică religioasă, rugăciune și reflecție mistică. În islam, mai ales în tradiția sufită, dimensiunea spirituală presupune purificare interioară și apropiere de Dumnezeu prin disciplină și practică contemplativă. În hinduism, spiritualitatea este asociată ideii de eliberare spirituală, iar în budism cu transformarea conștiinței și depășirea suferinței. Diferențele doctrinare dintre aceste tradiții sunt semnificative, însă există un element comun: spiritualitatea implică contemplare, cunoaștere și transformare interioară individuală.

Confuzia asta contemporană a apărut atunci când spiritualitatea a fost tratată ca sinonim pentru New Age. Cele două nu sunt identice, chiar dacă în conștiința colectivă sunt frecvent confundate. Spiritualitatea este un concept mult mai vechi, mai larg și mai profund, în timp ce New Age reprezintă un fenomen cultural și religios relativ recent, dezvoltat în principal în a doua jumătate a secolului XX, cu influențe din teozofie, ocultism occidental, spiritualism, reinterpretări selective ale tradițiilor orientale și literatura de auto-ajutor.

Specificul New Age constă tocmai în caracterul său eclectic. Nu funcționează ca un sistem doctrinar coerent, ci ca o colecție flexibilă de credințe și practici care pot combina astrologie, chakre, cristale, karma reinterpretată superficial, channeling, maeștri ascensionați, vibrații energetice, manifestare și concepte pseudo-științifice împrumutate abuziv din fizică sau neuroștiință. Tocmai această flexibilitate îl face atractiv pentru cultura contemporană, însă aceeași flexibilitate produce adesea incoerență intelectuală.

Aici este necesară și o distincție între spiritualitate și ezoterism. Ezoterismul nu este un sinonim automat al spiritualității moderne promovate online. Din punct de vedere istoric, ezoterismul desemnează tradiții de cunoaștere simbolică, inițiatică și ocultă, precum hermetismul, alchimia, gnosticismul, cabala ezoterică, rosacrucianismul sau anumite forme de magie ceremonială. Aceste sisteme aveau propriile structuri simbolice și propriile metode de interpretare a realității, indiferent dacă sunt acceptate sau contestate. Ce este important este faptul că ele reprezentau cadre doctrinare relativ articulate, nu simple etichete comerciale inventate pentru impact emoțional.

Tocmai de aceea, multe dintre formulele care circulă astăzi în mediul online nu pot fi confundate nici cu spiritualitatea teologică autentică, nici cu tradițiile ezoterice istorice. Expresii precum „activare ADN cosmic”, „decodare karmică multidimensională”, „upgrade vibrațional” sau alte construcții similare nu provin din tradiții consacrate, ci din industria contemporană a brandingului spiritual.

Nu vreau să credeți că problema aici este faptul că oamenii își caută sensul. Căutarea sensului este una dintre cele mai fundamentale dimensiuni ale experienței umane. Problema este atunci când această nevoie legitimă este exploatată prin concepte din ce în ce mai confuze, promisiuni grandioase și explicații construite mai degrabă pentru validare profesională decât pentru exercitarea misiunii spirituale.

O mare parte din ceea ce este comercializat astăzi sub eticheta spiritualității nu presupune transformare interioară, responsabilitate morală sau disciplină, ci furnizează identități convenabile și povești seducătoare. Omului i se spune că este special, că poartă o misiune cosmică, că aparține unei categorii spirituale superioare sau că dificultățile sale provin din energii externe, atacuri invizibile sau contracte sufletești misterioase. Astfel de explicații fabricate de industrie, sunt pentru a oferi confortul unor căutări, dar sunt neclare, incerte și rareori favorizează asumarea responsabilității personale.

Aici se află diferența esențială dintre spiritualitatea adevărată și cea de consum. Prima confruntă ego-ul. A doua îl hrănește. Prima are cerințe precum disciplină, introspecție și atenție.  A doua oferă aparentul sentiment al apartenenței la ceva excepțional. Prima implică maturitate, a doua creează adesea auto-iluzionare.

Pot spune din experiență că mulți oameni nu înțeleg cu adevărat ce înseamnă spiritualitatea sau ce presupune, în mod real, să fii un om spiritual. De multe ori, aceștia nu caută o înțelegere a propriei persoane, ci explicații care să le facă disconfortul mai ușor de suportat, fără să fie nevoiți să se confrunte sincer cu alegerile făcute, cu propriile limite sau cu contradicțiile pe care le evită.

Însă, mai devreme sau mai târziu, toate identitățile construite, toate etichetele și toate poveștile pe care omul și le spune despre sine ajung să se lovească de aceeași întrebare esențială: cine ești în absența tuturor acestor definiții? Cine ești atunci când nu mai rămâne nimic care să îți hrănească imaginea extraordinară despre tine?

La final, nu contează câte povești crezi despre tine ci doar ce rămâne când liniștea aia dureroasă se așază și nu mai ai unde să evadezi..

AMOS

#amoswisdomtarot