Astrologia, Casele și Demonii . Asocierea de care nimeni nu vorbește .
Salutare dragi cititori!
Așa cum am promis în
articolul trecut, continui seria de articole despre responsabilizarea în mediul
online a informațiilor și a practicilor oculte, sau cum le-ar numi unii mai
soft, spirituale, deoarece toate aceste științe au și o umbră a lor despre care
aproape nimeni nu vorbește. Ori din necunoaștere , ori din ignoranță.
Scopul acestor articole nu este de a critica ci
doar de a atrage un semnal de alarmă cu privire la informațiile pe care le
răspândim în mediul online cât și la puterea cuvântului nostru.
Astrologia și Tarotul sunt împachetate în forme prea
șterse , pe undeva lipsite de adevărata lor nuanță și scop dar mai ales se ignoră
prețul posibil al acestei cunoașteri.
Drept urmare, chiar dacă știu că mă lungesc destul de mult
în aceste articole consider că merită să citiți până la final și mai ales să
reflectați la partea nevăzută a acestor practici (nu în sensul de a vă feri de
ele, ci de a le observa prin prisma ambelor energii).
Astrologia, în formă să originală, reprezintă un portal spre
sufletul omului, însă nu este numai asta, ci este și o hartă de navigare în
lumea spiritelor, zeilor și demonilor.
În multe tradiții cum ar fi cea sumeriană, greacă, ebraică,
renascentistă se atribuie demonilor guvernarea unor planete, ore și case
astrologice.
Repet, nu este ceva malefic aici ci doar o altă interpretare,
mult mai profundă, care s-a păstrat doar în Astrologia Ocultă .
Pentru un context mai clar, menționez că denumirea de demon
a fost pervertită odată cu apariția Creștinismului. Acest cuvânt provine din
greaca veche, de la daimon și înseamnă spirit inteligent, divin.
Această asociere dintre casele astrologice și demoni este privită de către ezotericii
contemporani ca fiind un ghid esențial pentru ocultismul european.
Poate unii nu știu cine a fost Agrippa; voi aduce la lumină
câteva informații importante despre el.
Cornelius Agrippa von Nettesheim a fost un savant,
medic, filosof, ocultist si magician care a trăit în perioada 1486-1535 în
regiunea Koln, Germania.
Este autorul uneia dintre cele mai influente și puternice
lucrări în domeniul ocultismului și anume De occulta philosophialibri
tres(Trei cărți despre filosofia ocultă ), publicată în 1533 și reprezintă
o lucrare a Cabalei evreiești , Magiei , Astrologiei și Alchimiei.
Agrippa a încercat prin lucrările sale să reconcilieze
știința , religia și Magia.
Credea că există o cunoaștere divină ascunsă în natură și că Magia era un mod de a o accesa .
Bun, hai să continuăm cu câteva exemple din una din lucrările sale despre această asociere a astrologiei cu demonii.
Planetă : Saturn;
Demon asociat : Zagan / Belial / Marchosias;
Influență : Limitare, inițiere, moarte.
Planetă: Jupiter ;
Demon asociat: Buer / Paimon ;
Influență /Justiție,
înțelepciune, expansiune;
Planetă: Marte ;
Demon asociat: Asmodeus / Agares / Andras ;
Influență: Război, voință, sexualitate.
Planetă : Soare;
Demon asociat: Bael / Sorath (Solar Spirit)
Influență : Glorie,
mândrie, conducere.
Planetă: Venus;
Demon asociat: Astaroth / Gremory ;
Influență : Plăcere, frumusețe, manipulare emoțională;
Planetă: Mercur ;
Demon asociat: Vassago / Phenex ;
Influență : Comunicare, minte, manipulare mentală
Planetă:Lună ;
Demon asociat: Lilith / Raum ;
Influență: Iluzie, clarviziune, vise.
Demonii și Casele Astrologice
CasăI Semnificație ocultă I Asocieri demoniceI
Ø Casa
I IVoință, Ego, Putere, InițiereI Bael (ego, începuturi), Glasya-Labolas
(voință);
Ø Casa
II IValoare, Posibilități materialeI Mammon (lăcomie, acumulare), Bune
(banalizare);
Ø Casa
III IComunicare, Gândire, Mesaje astraleI Phenex, Vassago (viziuni, comunicare,
necunoscut);
Ø Casa
IV IOrigini, Subconștient, Umbra familialăI Marbas (vindecare prin Umbra),
Furfur (rupturi);
Ø Casa
V ICreație, Sexualitate, Magie personalăI Asmodeus, Sitri (demonii dorinței
sexuale);
Ø Casa
VI Sănătate, Serviciu, Magie I Raum (sabotaj), Vepar (maladii energetice);
Ø Casa
VII IRelații, Oglindiri karmiceI Gremory, Astaroth (manipulare emoțională);
Ø Casa
VIIII Moarte, Magie Neagră, Transformare, OcultismI Bifrons, Murmur, Naberius
(ritualuri și necromanție);
Ø Casa
IX ICunoaștere superioară, Inițieri, ReligieI Paimon (doctrine), Ose (înșelare,
iluziei);
Ø Casa
X IPutere, Imagine publică, Karma socialIă Belial (putere politică), Gaap
(convingere);
Ø Casa
XII Rețele, Grupuri, Cunoaștere extraterestrăI Orobas (adevăr, profeție),
Dantalion (mintea colectivă);
Ø Casa
XII IÎnchisoare, Iluzie, Sacrificiu Andromalius, HauresI (haos, distrugere
psiho-spirituală).
Așadar, fiecărei ore îi corespunde o planetă și implicit un
demon.
Practicanții folosesc Calendarele Magice (Picatrix) pentru a
invoca sau a evita anumite spirite.
De exemplu:
• Ora lui Marte (ex.
Marți, ora 3:00 - 4:00 AM): este o ora puternică pentru ritualuri ofensive,
invocări de protecție sau distrugere. Demonul Samael este patronul acestei ore.
• Ora lui Saturn (ex. Sâmbătă, ora 23:00): este potrivită pentru inițieri, blesteme, lucrări karmice.
Zazel este spiritul asociat. Și tot
așa .
Lucifer și Lilith . Arhetipuri.
Astrologia Ocultă recunoaște două entități arhetipale nu
doar una așa cum o face Astrologia modernă .
Lucifer – simbol al Cunoașterii și a Rebeliunii
împotriva lanțurilor dogmatice. Adesea este plasat simbolic în semnul Leului
(focul regal) sau Vărsătorului (revoluția mentală).
Aici Lucifer este reprezentat de planeta Venus ( Steaua Dimineții
sau Steaua Nopții).
În astrologia Ocultă, unii practicieni calculează așa -numitul „punct Lucifer”:
Acest sistem de calcul
este bazat pe poziția lui Venus în momentul în care devine „Steaua de
dimineață” (înainte de conjuncția cu Soarele) și este asociat cu casele 1, 5
sau 10.
Aceste puncte nu sunt recunoscute în astrologia tradițională,
ci doar în cea ocultă (sunt abordări diferite).
Mai există un asteroid numit Asteroidul 1930 descoperit de astronomul Elizabeth Roemer în 1964.
Este foarte rar utilizat în
astrologia tradițională însă în cea ocultă este caracterizat prin tentații ,
dorințe interzise și eliberare prin înfruntarea umbrelor.
Lilith – sau Luna Neagră reprezintă umbra feminină,
sexualitatea reprimată, matriarhatul, liberul arbitru.
Toate aceste informații sunt rareori spuse în spațiul public
sau deloc din păcate.
Nu expun aceste lucruri pentru a induce teamă sau neliniște cu privire la practicarea sau apelarea la aceste științe , ci dimpotrivă , consider că cu cât suntem mai informați cu atât mai mult putem să ne dăm seama despre cum este construit acel instrument și cum ne poate influența .
Dualitatea face parte din natură , este peste tot, însă de cele mai multe ori oamenii caută doar
partea sau energia care le convine și care le creează confort.
Toate științele sunt bune și ne ajută însă doar folosite cu
discernământ vor da cele mai bune rezultate, atât pentru noi cei care practicăm
cât și pentru cei care apelează la noi.
Cunoașterea cere curaj
Lumea ocultă nu este simplă si nici limitată.Nu se află la
cheremul mofturilor noastre, ci este extrem de reală și puternică. Nu e „bună”
sau „ rea ”, ci amândouă!
Oricine dorește să o acceseze trebuie să fie pregătit nu
doar să învețe permanent, ci să onoreze această cunoaștere zi de zi prin
menținerea echilibrului, discernământului și responsabilității.
Fiți purtători de înțelepciune ,
AMOS

Spre deosebire de mulți oameni, cărora le e frică de partea lor negativă, mie Lilith mi-a transmis “putere” prima dată cînd m-am conectat cu energia ei. Nu mi-a venit să cred. Întotdeauna primim răspunsurile potrivite prin intermediul intuiției…
RăspundețiȘtergere