Cronica lui Amos™

  M-am săturat de ipocrizia celor care condamnă public tarotul, astrologia și magia, dar apelează la ele în secret atunci când vor să își afle viitorul, să recupereze un partener sau să obțină anumite avantaje. După ce primesc răspunsurile căutate, tot ei se declară indignați și învinovățesc practicile la care au recurs de bunăvoie. Vorbesc despre oameni din toate mediile și din toate categoriile sociale, inclusiv din interiorul bisericii. Aceste domenii sunt atacate cel mai vehement de oameni care nu le-au studiat niciodată. Nu le cunosc istoria, metodele sau diferențele, însă vorbesc despre ele ca și cum ar deține adevărul absolut. Convingerile lor provin din educația religioasă, din frici moștenite și din opinii preluate de la alții dar fără nicio verificare personală. Pe bune, nu poți condamna ceea ce faci pe ascuns și nu poți transforma tarotul sau astrologia în vinovați pentru propriile tale acțiuni. Înainte să judeci un domeniu, ai obligația să îl cercetezi suficient cât...

  Înainte de a vorbi despre lupta lui Iisus cu egoul și cu Diavolul, simt nevoia unor clarificări. Trăim o perioadă în care întoarcerea la sine a devenit necesară, însă această întoarcere presupune mai mult ca oricând smerenie, simplitate și sinceritate. Fără ele, spiritualitatea riscă să devină încă o formă de dezvoltare superficială sau afirmare personală. Nu cred că Dumnezeu trebuie exclus din astrologie, din tarot sau din orice altă muncă desfășurată în mediul numit spiritual. Cunoașterea simbolurilor și interpretarea influențelor astrale nu îl transformă pe om în stăpânul vieții. Astrologul citește un limbaj ezoteric, observă ritmurile planetelor și înțelege sensurile lor. Cu toate astea, puterea care susține existența nu îi aparține. Atunci când uită acest lucru, cunoașterea se poate transforma rapid în otravă, una care va cuprinde mintea iar apoi întregul suflet. Nu mai este nimic nou faptul că mulți oameni cred că cunosc totul despre univers, energii, despre astrologie...

“Este oare sfârșitul? Ce se întâmplă de nu mă mai regăsesc? De ce mă simt epuizat? De ce am senzația că nimic nu mai funcționează sau că este nevoie de un efort mult mai mare pentru a face față unor chestiuni pe care în trecut le rezolvam mult mai ușor?” Sunt doar câteva din întrebările care îmi sunt adresate. Oamenii într-adevăr nu se mai regăsesc, simt schimbările dar nu știu ce să facă cu ele sau dacă e cazul să facă ceva. Sunt consumați parcă de o presiune pe care nu și-o pot explica și au impresia că lumea se schimbă prea repede; că stabilitatea sau armonia devin ceva de domeniul fantasticului. Înțeleg foarte bine și pentru început pot spune că toate aceste stări sunt cauzate în principiu de o realitate pe care cu greu o mai putem înțelege acum. Parcă universul ne arată cu degetul și ne provoacă să ieșim din toată ignoranța și somnul în care am binevoit să stăm până acum. Poate chiar așa și este. Ce facem însă? Este ceva de făcut? Eu aș spune să nu ne agităm prea tare în...