Cum a cucerit Iisus egoul și ce ne spune lupta Sa cu Diavolul despre adevărata cale spirituală.

 

Înainte de a vorbi despre lupta lui Iisus cu egoul și cu Diavolul, simt nevoia unor clarificări. Trăim o perioadă în care întoarcerea la sine a devenit necesară, însă această întoarcere presupune mai mult ca oricând smerenie, simplitate și sinceritate. Fără ele, spiritualitatea riscă să devină încă o formă de dezvoltare superficială sau afirmare personală.

Nu cred că Dumnezeu trebuie exclus din astrologie, din tarot sau din orice altă muncă desfășurată în mediul numit spiritual. Cunoașterea simbolurilor și interpretarea influențelor astrale nu îl transformă pe om în stăpânul vieții. Astrologul citește un limbaj ezoteric, observă ritmurile planetelor și înțelege sensurile lor. Cu toate astea, puterea care susține existența nu îi aparține. Atunci când uită acest lucru, cunoașterea se poate transforma rapid în otravă, una care va cuprinde mintea iar apoi întregul suflet.

Nu mai este nimic nou faptul că mulți oameni cred că cunosc totul despre univers, energii, despre astrologie și alte dimensiuni, însă sunt total absenți când este vorba despre Iisus. Cred că această reacție se creează deoarece numele Lui poartă o putere nemărginită, departe de superficialitatile acestei lumi, o putere care nu măgulește nicidecum egoul.

Iisus reprezintă Adevărul, Calea și Viața însăși. El este Zeul Soarelui (Eu sunt Lumina Lumii-Ioan 8:12) este responsabilitatea, iubirea, asumarea și nu poate fi așezat lângă ipocrizie.

Cunosc dogma creștină și am studiat filosofiile Căii Mâinii Stângi, având tangențe cu satanismul și Luciferianismul dupa cum știți. Studiez ocultismul, simbolismul și diferite forme de gândire spirituală, de mulți ani. Asta continui să fac și azi dar pot afirma cu onestitate că nu am întâlnit nicăieri ceea ce Iisus a lăsat omenirii. Cel puțin până in prezent. În cuvintele, faptele și sacrificiul Său există o înțelegere pe care nicio filosofie nu a reușit să o înlocuiască pentru mine.

Deși astrologia creștină are o istorie de aproape două milenii, iar studiul cerului a fost mult timp legat de credință, în mediul spiritual de astăzi se vorbește foarte puțin despre Iisus. Numele Lui pare să incomodeze opiniile moderne ale acestor deștepți care se consideră experți în spiritualitate, în existența umană și în evoluția sufletului.

Cred că este necesar să vorbim despre El dincolo de conotațiile religioase. Da, Iisus a fost evreu, dar creștinismul s-a format ulterior în jurul vieții și învățăturii Sale, așezându-L în centrul acestei religii. Dincolo de interpretările instituționale, mesajul Său este simplu și în principiu reflectă dragostea și simplitatea. Omul de astăzi încearcă adesea să acopere această simplitate prin tot soiul de teorii sofisticate, religii și inițieri spirituale, toate presărate cu promisiuni ale iluminării , mântuirii ori trezirii spirituale. Această confuzie ne îndeamnă să ne întrebăm ce fel de spiritualitate trăim și cum putem deosebi o cale care ne apropie de Dumnezeu de una care doar pare spirituală. Răspunsul îl găsim chiar în exemplul oferit de Iisus.

Povestea confruntării dintre Iisus și Diavol a fost prezentată adesea ca o luptă între două forțe aflate undeva în afara omului. Dumnezeu de o parte, răul de cealaltă parte, iar omul prins între ele. Eu înțeleg Biblia din perspectiva ezoterică si pot spune că această confruntare are loc de fapt în interiorul nostru. Diavolul reprezintă aici Ego-ul, ispita, inteligența care separă, răstoarnă sensurile și îi oferă egoului argumente prin care să se considere centrul existenței.

Cuvântul grecesc diabolos înseamnă cel care separă, dezbină și aruncă lucrurile unele împotriva altora. Exact aceasta este și lucrarea egoului atunci când scapă de sub control. El îl separă pe om de Dumnezeu, de ceilalți și de propria conștiință. Îl convinge că este special, ales, superior și îndreptățit să îi conducă pe ceilalți. Același Ego exagerat îi transformă rănile în titluri spirituale, suferința în revelații și dorința de putere într-o presupusă misiune divină.

Iisus cucerește egoul prin refuzul de a transforma puterea Sa spirituală într-un instrument al validării personale. Acest lucru se vede limpede în scena ispitirii din pustiu. După patruzeci de zile de post, diavolul Îi cere să transforme pietrele în pâini. Din afară, propunerea pare una firească. Iisus era flămând și avea puterea de a produce hrana de care avea nevoie. I se cerea să-Și folosească puterea spirituală pentru satisfacerea imediată a unei nevoi personale și pentru demonstrarea identității Sale.

„Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos, căci este scris: ‘El va porunci îngerilor Săi să vegheze asupra Ta; și ei Te vor lua pe mâini, ca nu cumva să Te lovești cu piciorul de vreo piatră.’” spune diavolul. (Matei 4:5-7).  Aici se află una dintre marile capcane ale egoului. Nevoia de a demonstra cine suntem, de a răspunde fiecărei provocări. Tentația de a face orice, poate chiar un miracol, pentru ca ceilalți să ne recunoască valoarea.

Iisus refuză însă această capcană. El nu are nevoie să demonstreze nimic. Identitatea Sa nu depinde de reacția diavolului, de aprobarea mulțimii sau de capacitatea unei puteri neobișnuite. Iisus nu își hrănește egoul prin darurile Sale ci puterea Sa rămâne supusă unui sens mai înalt.

A doua ispită Îl așază pe aripa templului. Diavolul Îi cere să Se arunce, invocând chiar Scriptura și promisiunea protecției îngerilor. Acest episod ne arată că răul poate utiliza foarte ușor cuvinte poleite cu cele mai frumoase rezonanțe. Sacre chiar.  Poate cita perfect textele religioase. 

În ispita templului, lui Iisus i se cere să Se arunce în gol pentru a demonstra că cerul Îl susține. Este provocat să arate lumii că beneficiază de protecție divină și să Îl oblige pe Dumnezeu să confirme public cine este.

Iisus refuză din nou. El nu Îl transformă pe Dumnezeu într-un servitor al imaginii Sale. Nu provoacă realitatea cu care se confruntă doar pentru a primi validarea că este ales.

Astăzi întâlnim această ispită în multe comunități spirituale din întreaga lume. Oameni care cer semne la fiecare pas, care interpretează orice coincidență drept confirmare sau sincronicitate, care cred că universul le trimite mesaje prin fiecare număr, melodie, privire sau pană găsită pe trotuar. Discernământul dispare, iar omul ajunge să trăiască într-un sistem construit din presupuneri care nu mai pot fi verificate.

A treia ispită este puterea asupra lumii. Diavolul Îi arată lui Iisus împărățiile pământului și Îi promite stăpânirea lor în schimbul închinării. Aceasta este ispita iluziei. Omul poate porni pe o cale spirituală din dorința sinceră de a se cunoaște, de a primi niște răspunsuri dar apoi ajunge să dorească admirație, adepți, obediență și autoritate asupra conștiințelor altora.

Iisus respinge puterea oferită de diavol deoarece prețul ei era trădarea misiunii Sale. El nu dorește să stăpânească lumea. Scopul Său este slujirea. El spală picioarele ucenicilor, se apropie de cei excluși și refuză să transforme iubirea într-o formă de dominație.

Pentru mine, aceasta este una dintre cele mai puternice imagini ale victoriei asupra egoului. A celui care deține putere și nu o folosește pentru a umili. A celui care poate oricând să distrugă sau să conducă dar nu o face.

Cucerirea egoului continuă în Grădina Ghetsimani. Acolo, Iisus simte frica, tristețea și apăsarea morții care se apropie. El nu își neagă trăirile. Nu pretinde că suferința este o iluzie și nici nu își ascunde vulnerabilitatea în spatele unei titulaturi spirituale. Scrie limpede in Biblie că sufletul Său este cuprins de o întristare de moarte.

Iisus simte frica, însă frica nu ajunge să decidă în locul Lui. Aceasta este supunerea egoului în fața conștiinței.

Pironit pe cruce, Iisus se confruntă cu ispita finală. „Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, coboară de pe cruce.” Este aceeași provocare din pustiu: Demonstrează cine ești. Folosește-ți puterea. Pedepsește-i pe cei care te-au rănit. Salvează-ți imaginea...

Iisus rămâne pe cruce. Din perspectivă ezoterică, crucea devine locul în care identitatea construită din prestigiu, validare și instinct de conservare își pierde stăpânirea. Egoul ar fi dorit victoria dar spiritul își revendică totuși o victorie pe care mulțimea nu o poate recunoaște în acel moment și cu atât mai puțin o poate înțelege.

Așadar, egoul nu trebuie confundat cu simpla conștiință de sine. Omul are nevoie de o identitate funcțională însă devine toxică atunci când această identitate încearcă să ocupe locul lui Dumnezeu. În acel moment, omul își consideră gândurile infailibile, își transformă impulsurile în adevăruri sacre și pretinde că realitatea să se supună voinței sale. O asemenea stare poate duce la pierderea gravă a discernământului.

Așa se nasc liderii spirituali care îi fac pe oameni dependenți de ei. Omul nu mai are voie să gândească singur. Își pierde libertatea, responsabilitatea și capacitatea de a observa faptele. Ajunge să creadă că supunerea față de un conducător spiritual reprezintă supunere față de Dumnezeu.

Iisus ne oferă un model opus. El își susține adevărul, însă nu obligă pe nimeni să Îl urmeze. Îi lasă pe oameni să vină și să plece. Pune întrebări, predică prin parabole, face apel la compasiune și iubire manifestată prin fapte, nu prin vorbe.

Chemarea spirituală nu se măsoară prin viziuni, diplome, nici măcar prin cunoaștere. Ea se reflectă în modul în care omul își folosește puterea, își recunoaște greșelile, își stăpânește impulsurile și îi tratează pe cei asupra cărora are autoritate. Un om matur admite că poate greși și nu profită de frica altora pentru bani, admirație sau control.

Chiar dacă studiez ocultismul și filosofiile Căii Mâinii Stângi, studiul întunericului nu diminuează pentru mine  valoarea cuvintelor Sale. Din contră, mă ajută să observ cât de ușor poate egoul să transforme orice învățătură spirituală într-un mijloc de manipulare și control.

Iată cum Iisus cucerește aceste ispite fără să intre în jocul lor. Nu negociază cu vocea care Îi cere să își bată joc de propriul Lui adevăr. Nu folosește puterea pentru a-și satisface orgoliul si nici nu cere lumii să Îl recunoască înainte ca El să știe cine este.

Asta înseamnă pentru mine, esența unei vieți spirituale: să cobori în propriul abis și să privești fără teamă diavolul care se ascunde acolo. Să afli dacă îți dorești adevărul sau cauți doar confirmarea propriei importanțe. Să înțelegi dacă mergi alături de Dumnezeu sau dacă, fără să îți dai seama, ai ridicat un altar propriei imagini.

Diavolul poate fi învins atunci când nu mai găsește în om dorințe prin care să îl cumpere, slăbiciuni prin care să îl controleze sau iluzii prin care să îl îndepărteze de propria ființă iar adevărata cale spirituală se susține prin renunțarea la vanitate și prin separarea egoului de vocea lui Dumnezeu. Ea presupune curajul de a rămâne în fața propriului adevăr, fără teamă, fără justificări și fără nevoia de a fi mai mult decât suntem...

 AMOS

#amoswisdomtarot #jesus #spirirtuality