Gazdele gândurilor noastre. Despre contagiunea dintre oameni și iluzia că ne aparținem.
Sala de așteptare Intri într-o sală de așteptare după o zi bună. Ești destul de liniștit, poate chiar mulțumit. În colț stă un om cu maxilarul încleștat și privirea pierdută, iar lângă el o femeie răsucește nervoasă cureaua genții pe care o poartă. Nu se spune nimic. După zece minute observi că ți s-au încordat umerii, că respiri mai sacadat și începi să te uiți la ceas, deși nu ai nicio grabă. Nu ai ales nimic din toate astea. Nu ai decis să fii neliniștit și nu ai cântărit argumente pro și contra. Starea ta a fost rescrisă de două persoane total străine, cu care nu ai schimbat nicio vorbă. Cred că acesta este cel mai neglijat aspect despre condiția umană: suntem permeabili. Epoca noastră, obsedată de autenticitate, de „adevărul meu" și de „energia mea", ne-a convins că interiorul nostru este o cetate cu ziduri groase. Dar interiorul unui om seamănă mai mult cu o piață. Intră și ies tot felul de oameni, stări, reacții iar noi suntem ferm convinși că am fabricat tot...